Cartea Perspective Feminine

Proiectul editorial îsi propune să adune 30 de interviuri cu profesioniste din domenii diferite, cu experiențe și perspective diverse, dar care au în comun devotamentul pentru munca pe care o desfășoară și o preocupare constantă pentru o viață echilibrată și armonioasă. 

Perspective feminine a luat naștere din dorința mea de a crea un cadru în care femeile să se regăsească, să își exprime liber ideile, să împărtășească experiențe și să se inspire reciproc. Suntem profesioniste, antreprenori, fiice, soții și mame, dar mai presus de toate, suntem ființe pline de resurse și creativitate, capabile să ne transformăm ori de câte ori este nevoie. 

Povestea mea începe din dorința de a crea lucruri cu sens pentru mine și cei din jur, de a oferi inspirație și sprijin celor care caută să-și descopere adevăratul potențial. Parcursul meu profesional a trecut prin multiple etape, de la experiența în retail, la managementul unei agenții de publicitate și, ulterior, la poziția de director de comunicare și PR într-o corporație. Fiecare etapă a fost o lecție în sine, o provocare care m-a ajutat să mă dezvolt și descopăr.

Aceste experiențe m-au condus, în cele din urmă, către antreprenoriat și către fondarea Perspective feminine, un concept manifest care îmbină experiențele mele personale cu pasiunea de a ghida și inspira alte femei în călătoria lor spre dezvoltare. Te invit alături de mine!”

Jurnalul Perspective Feminine

Jurnalul Perspective feminine este spațiul tău personal, creat pentru a te susține să îți așterni gândurile, visurile și dorințele. E locul unde poți reflecta asupra ta și asupra călătoriei tale, fiind ghidată de 10 provocări și 20 de întrebări care te încurajează să îți explorezi feminitatea și potențialul interior. 

Precomandă cartea!

O resursă esențială care va fi lansată la finalul anului, oferind femeilor ghidare și inspirație pentru transformare personală.
Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

🍷 Unele conversații merită savurate pe îndelete.

La PERSPECTIVE Oradea, ne vom întâlni pentru povești autentice despre curaj, alegeri, succes, provocări și armonia dintre viața personală și cea profesională. Vom asculta experiențe care inspiră, vom crea conexiuni și vom celebra puterea comunității.

Ne bucurăm că cei de la Domeniile Creț sunt alături de noi și vor contribui la atmosfera acestei seri speciale, în care fiecare întâlnire, fiecare dialog și fiecare perspectivă contează.

Pentru că uneori cele mai frumoase idei se nasc în jurul unui pahar de vin, iar cele mai valoroase amintiri rămân cele împărtășite cu oameni care te inspiră.

În 19 iunie, la Oradea, ne dăm întâlnire într-un spațiu încărcat de istorie și eleganță, Palatul Baroc, Sala de evenimente FIX, pentru o experiență despre oameni și perspective care merită auzite.

Înscriere: link în comentarii

🥂

#perspectivefeminine #perspectivefeminineoradea #domeniilecret #WomenWhoInspire #leadership #comunitate #PovestiCuSens #GoodLifePerformers #oradea #lansaredecarte
... See MoreSee Less

Comment on Facebook

🎟️ ORADEA Susține programul „Lideri de Viitor #FărăViolență” cu o donație și participă la PERSPECTIVE Oradea: buy.stripe.com/14A28r6QC4fjaHzfG06kg02

Load more

Contactează-ne!

Parteneri strategici

Susținători

Parteneri media

Title
.